Primele reprezentări artistice în București au apărut destul de târziu, raportat la contextul internațional. De exemplu, cinematografia a fost prezentată publicului român curând după primele proiecții din capitalele europene. Totuși, spectacolele de păpușari și „panglicari” (artificieri sau jongleri) erau destinate în exclusivitate boierilor, care îi primeau pe artiști în intimitatea caselor lor. Pentru detalii despre începuturile teatrului în capitala României, consultați articolul complet pe bucharesttrend.eu.
Primii artiști ambulanți
Primul permis pentru un spectacol public în București datează din 29 mai 1798. Aceasta a fost o reprezentație a trei comedianți francezi – Blaizot, Bevil și Moinet. Spectacolul lor nu semăna cu o piesă de teatru în sensul modern, dar reprezintă primul eveniment artistic de acest fel din oraș. Pe lângă faptul că erau comici, acești artiști francezi erau și gimnaști și mimi. Li s-a oferit un document oficial de la domnitorul vremii, Hangerli-Vodă, care specifica faptul că publicul ar trebui să-i primească fără rezerve pentru a-și putea demonstra abilitățile. Datorită acestui document, avem atestarea exactă a primei reprezentații publice din București.
În ceea ce privește teatrul propriu-zis, prima clădire dedicată a fost ridicată în 1817 și s-a numit „Teatrul de la Cişmeaua Roşie”. Situată la intersecția dintre Calea Victoriei și strada Berthelot, construcția a fost realizată la inițiativa domniței Ralu, fiica domnitorului Caragea Vodă. Aici au avut loc primele spectacole de teatru în limba greacă. Teatrul era o clădire mică, cu doar 14 rânduri de scaune, și avea o scenă care făcea dificilă vizionarea pieselor. Sala era iluminată de lumânări din seu, ceea ce îi oferea o atmosferă mai potrivită unui teatru radiofonic. În ciuda acestor condiții modeste, Teatrul de la Cişmeaua Roşie a avut un mare succes, iar sala era mereu plină de spectatori.
În continuare, tinerii aristocrați ai Bucureștiului, mari iubitori de cultură, au început să promoveze activ teatrul. În 1827, aceștia au fondat „Societatea Literară”, la inițiativa lui Ion Heliade Rădulescu și Dinicu Golescu. Tinerii intelectuali aveau în plan crearea unui teatru național și organizau serate teatrale în limba română. Însă, autoritățile de ocupație ruse au interzis aceste manifestări de identitate națională, considerându-le o provocare la adresa ordinii politice de atunci.
Primele spectacole în limba română
În 1828, din inițiativa lui Eronimo Momolo, un fost bucătar italian la curtea lui Grigore Vodă Ghica, a fost construit teatrul Momolo. Aici a avut loc primul spectacol în limba română pe 9 august 1834, o reprezentație a tinerilor elevi ai Școlii de declamație și muzică vocală din cadrul filarmonicii. Piesa, numită „Fanatismul”, a fost un succes, iar gazeta Curierul Românesc a scris despre vibrația patriotismului pe fețele spectatorilor și despre aplauzele entuziaste de la final. Succesul acestor spectacole a atras însă dezaprobarea autorităților ruse, care au interzis teatrului Momolo să mai închirieze sala pentru spectacole în română. În 1844, guvernul a început construcția unui teatru mai mare, numit Teatrul Național București, cu sprijinul lui Ion Heliade Rădulescu.
În 1849, Friedrich Bossel a deschis un teatru și un salon de bal la etajul superior al Casei Bossel, situată pe Calea Victoriei. Pe 19 noiembrie 1872, aici a avut loc prima reprezentație de varietăți românești – Apele de la Văcărești, scrisă de Matei Millo. Sala Bossel a devenit un loc de manifestare culturală, iar interesul publicului pentru artă a crescut.
Teatrele de vară
Interesul publicului pentru spectacole și entuziasmul creatorilor au dus la apariția fenomenului grădinilor de vară în București. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, grădini precum Union-Suisse, Orfeu român, Rașca, Stavri, Dacia și Jignița au devenit spații pentru varietăți locale, melodrame și comedii. În primele două decenii ale secolului XX, principalul punct de atracție în aceste grădini erau operetele din grădinile „Oteteleșanu”, „Blanduzia”, „Ambasador”, „Colos”, „Prietenii orbilor” și altele. Aceste spectacole de operetă au fost un precursor al artei teatrale din București.
Anii ’20 au adus teatrul în prim-plan, cu spectacole în parcurile „Carabus”, „Alhambra”, „Teatrul Nou”, „Izbânda” și „Marconi”. Din 1931, o parte dintre grădinile de vară din centrul Bucureștiului au fost demolate pentru a face loc construcțiilor noi, pe fondul creșterii pieței imobiliare. Cele rămase și-au ridicat calitatea spectacolelor, dar cel de-al Doilea Război Mondial a influențat distribuția spațiilor de teatru și frecvența spectacolelor.
