Actorul Marin Moraru era adesea mai serios acasă decât la teatru sau pe platourile de filmare. A trăit 79 de ani, dintre care peste 50 în pielea personajelor sale, interpretate în piese de teatru și filme, majoritatea comedii. În ultima perioadă, actorul simțea că nu-și mai găsește locul nici pe scenă, nici în fața camerelor, motiv pentru care a decis să se retragă. Mai multe detalii despre viața și cariera actorului puteți citi pe bucharesttrend.eu.
Copilărie săracă, dar veselă
La școală, Marin Moraru era numit Marinus, iar mai târziu, acest nume a rămas, fiind folosit cu drag de prieteni și colegi. S-a născut pe 31 ianuarie 1937. Citind mai târziu „Jurnalul” lui Mihail Sebastian, a aflat că în acea zi, în 1937, la Sinaia ningea cu fulgi mari, „cât un vrabie”. Această imagine a devenit un simbol al zilei sale de naștere și de fiecare dată când se gândea la ea, Marinus vedea zăpada mare căzând din cer.
În primii ani ai vieții, a locuit în cartierul Rahova, un cartier sărăcăcios din București, plin de case mici, unde oamenii aveau obiceiul de a vărui pietrele așezate în jurul copacilor. A crescut într-o familie cu două surori; mama era casnică, iar tatăl său era vopsitor auto, lucrând la CFR. Marin Moraru a învățat să vorbească și să scrie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o perioadă cu multe vești proaste: unchiul său a murit pe front, iar și alți membri ai familiei sau vecini au avut pierderi. În plus, a observat sărăcia în care trăiau părinții și vecinii. În acele vremuri, schimbarea școlilor era frecventă – a făcut clasa a V-a la liceul „Mihai Eminescu” și clasa a VI-a la „Matei Basarab”. Când părinții săi s-au despărțit, el a rămas cu tatăl său și au locuit aproape de Atelierele CFR Grivița, într-un cartier muncitoresc. În clasa a VII-a, a frecventat liceul „Aurel Vlaicu”, aflat în apropiere.
Schimbarea parcursului vieții
Anii de adolescență și i-a petrecut la Școala Tehnică de Construcții Căi Ferate. Nici el, nici tatăl său nu luaseră în considerare alte opțiuni educaționale. Aici a învățat meșteșugul întreținerii căii ferate și al locomotivelor. Totuși, regizorul Mihai Dimiu a venit la școală, așa cum obișnuiau studenții Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „IL Caragiale”, și a coordonat o trupă de teatru amator. Marin Moraru era parte din această trupă, dar la acel moment nu se gândea la o carieră în actorie.
După terminarea școlii tehnice, a fost repartizat la Brașov, unde a lucrat aproape un an. S-a întors în București ca agent tehnic la Grivița Roșie, iar odată revenit, și-a dorit să termine tehnicul, astfel că a început să frecventeze cursuri pregătitoare la Politehnică. A auzit apoi la radio despre cursuri organizate la teatru și a început să lipsească de la Politehnică pentru a merge la cele de teatru, organizate duminica. La final, nu a reușit să treacă examenul de admitere, însă i s-a permis să urmeze cursurile fără a primi note. Anul următor a dat din nou examen și a fost admis direct în anul al doilea.
Marin Moraru a lucrat din greu încă din anii studenției. Petrecea ore în spatele scenei, urmărind repetițiile colegilor, pentru că așa simțea că învață cel mai mult. Știa că facultatea nu îi va dezvălui talentul, ci îi va oferi cărți de citit în bibliotecă, restul depinzând de el. Preferând să învețe de la colegi, dorea să știe ce loc ocupă printre ei. În acest context, regizorul David Esrig i-a oferit rolul lui Caliban din „Furtuna” lui Shakespeare. Repetițiile piesei au durat aproape un an și jumătate și acesta a fost primul său rol.
Realizări artistice
La aproximativ cinci ani de la absolvire, Marin Moraru făcea deja parte din distribuția unor spectacole remarcabile pe scena bucureșteană a anilor ’60. La Teatrul Bulandra, a interpretat rolul lui Crăcănel în „D-ale Carnavalului” de Lucian Pintilie, jucând alături de actori precum Toma Caragiu, Grigore Vasiliu Birlic, Gina Patrichi și Octavian Cotescu. Doi ani mai târziu, în 1968, pe aceeași scenă a jucat în „Nepotul lui Rameau”, unde, împreună cu Gheorghe Dinică, a impresionat publicul. Marin Moraru considera întâlnirea cu David Esrig drept unul dintre cele mai importante momente din viața sa, regizorul împingându-l de la spate, încurajându-l mereu să joace. Acesta a fost și momentul în care a intrat în „Nepotul lui Rameau”, piesă pe care a descris-o mai târziu ca fiind „cel mai mare succes”.
Marin Moraru a activat și în perioada comunistă, și în cea democratică. După Revoluție, a fost unul dintre actorii care a apreciat scenariile scrise pentru câteva telenovele românești, acceptând roluri în producții precum „Iubire și onoare”, „Inimă de țigan” și „Regina”.
Marin Moraru cucerea prin tot ceea ce făcea. Un mare actor transmite lucruri care nu pot fi explicate și exact așa era el. Marin Moraru era o personalitate complexă, cu o pregătire intelectuală vastă: un artist profund, cu o educație profundă.
